Î |
ntuneric şi frig … doua luminițe albastre se zăresc la câțiva metri depărtare. Sasha închise ochii şi speră că atunci când îi va deschide va fi din nou în camera lui de copil răsfăţat, caldă si frumos colorată, unde Mojo, cățelul hazliu, cu părul ciufulit si toate jucăriile primite în dar, îl aşteaptă să se joace cum numai ei ştiu să o facă. Respiră greu şi simte cum este din ce in ce mai frig. Vrea să o strige pe mama, aşa cum face mereu … însă în loc de cuvinte ies aburi … parcă cineva i-a înghiţit limba. Încercă să îşi amintească ce s-a întâmplat înainte de a ajunge aici: a terminat de scris temele pentru şcoală(nu, defapt aşa a minţit-o pe mama ... el niciodată nu îşi face temele), s-a spălat pe dinți, pe mâini şi pe faţă (mmm … nu, nici asta nu a făcut, el nu prea este prieten cu apa) … în fine, s-a băgat în pătuțul lui moale şi mama l-a sărutat de noapte bună, a stins lumina şi … şi … s-a trezit în acest loc întunecat si friguros … Ce s-a întâmplat? … Unde este? … Cum se întoarce acasă? E doar un vis? Atâtea întrebari şi nu e nimeni să îi răspundă.
Nu departe de locul în care Sasha tremura de frig si de frică, o fetită cu nasul cârn , părul roşcat şi pistrui de culoarea piersicuţelor, se plimba veselă şi atingea pereţii reci şi umezi din “încăperea” unde a aterizat ca prin minune. Ultima oară Arruga era cu părinţii ei, în căsuţa modestă, dintr-un cartier sărăcăcios al oraşului, unde copii puteau doar să viseze la jucării, în timp ce alţii, mai bogaţi, precum Sasha,le primeau. După ce îşi ajutase mama să strângă masa şi se pregătea cuminte de culcare, ieşise în curte să ia de pe băncuţă unica ei jucărie, cartea, care era comoara familiei şi pe care o citea cu atâta drag. Când vru să intre în casă, în loc de camera unde o aşteptau părinţii , găsi spre mirarea ei … o peşteră.
Ţinînd cartea stâns la piept, Arruga plecă în marea călătorie prin peştera ce se arăta a fi fermecată. Ţopăind, cântând şi gândindu-se ce minuni va întâlni în aceasta expediţie încântătoare, auzi deodataă un ţipăt de copil ”Oare cine este atât de speriat?”,se întrebă micuţa noastră curajoasă şi merse mai departe în căutarea celui ce avea să îi fie tovarăş de drumeţie in Marea Aventură, cum o numise ea.
Urmărind cursul apei şi ţipătul copilului, Arruga observă că pereţii peşterii o urmăreau curioşi, cu ochi vioi şi albaştri, ce se arătau din când în când. Politicoasă, fetiţa întrebă în şoaptă, ca să nu o deranjeze pe “Doamna Peşteră” : ”Mmăă … scuzaţi, bună ziua … saauuu bună seara … euuu mă numesc Arruga, dumneavoastrăă … sunteţi Doamna Peşteră…aceea de care bunicul îmi povestea căă …” “Şşşşşş”, se auzi deodată şi fetiţa pe loc amuţi. “Nu trebuie să întrebi nimic … nu acum … mergi mai departe şi după ce îţi vei găsi partenerul cu care vei juca “Bumbaddabum”… vom vorbi din nou şi veţi ştii ce aveţi de făcut! Şi nu uita, fără întrebări … acum fuguţa!”
“Ce partener? Ce Bum ... bada …. cum aţi zis?” spuse Arruga, dar nimeni nu îi răspunse. Trecînd uşor peste această întâlnire, fetiţa îşi propuse să-l găsească pe copilul pe care îl simţea din ce în ce mai aproape şi să înceapă joaca. Deodată simţi ceva fremătând … cărticica ei de poveşti prinsese viaţă şi începu a grăi: “Off … credeam că nu o să mai vină vremea în care voi putea vorbi … şi îmi place atât de mult să vorbesc … vei vedea că nu ne vom plictisi, şi vom fi cele mai bune prietene şi ….”, dar Arruga o întrerupse “Hei … uşor … vorbeşti atât de repede … şi atât de mult … mă bucur că ai atâtea să îmi spui, dar acum trebuie sa ne concentrăm. Trebuie să găsim pe cineva şi apoi să ne ajuţi, pentru că tu ştii atâtea lucruri … doar eşti plină de poveşti.” Cărticica îi dădu dreptate şi o rugă să îi spună pe nume. O chema Booky şi de abia aştepta o aventură ca aceasta. Şi astfel, cele două porniră mai departe, aşteptând cu nerăbdare să apară şi alte surprize.
În celălalt colţ al peşterii, Sasha îşi făcea curaj să deschidă ochii, gândindu-se că totul o să fie bine şi mămica lui va apărea şi îi va spune că a fost doar un vis urât. Încerca să îşi aducă aminte o poezie, ca să îi treacă timpul mai repede, dar el nu a învăţat niciuna … nici măcar un cântecel nu ştie … off … dacă ar fi ascultat-o pe bunica Trudy, acum ar fi avut la ce să se gândească, să zboare timpul mai repede. ”Când mă întorc acasă, învăţ poezia aia … cu căţelul … sau … cu ce era … off ”. Nici nu termină bine de zis şi din pereţii reci se auzi o voce groasă ”Dacă vei rosti măcar o strofă dintr-o poezie, grota se va lumina şi vei vedea Poteca Adevărului, care te va duce acolo unde trebuie să ajungi! ”. Sasha, îngrozit, închise ochii din nou şi încercă încă o dată să îşi amintească ce îi recita buni “Căţeluş cu părul creţ … mmm … fură … ce fura? … aaa …. dada … fură raţa din coteţ … şiii … se jură că nu fură …. Şiii … şiii … nu mai ştiu …” “Trebuie să îţi aminteşti … oricum este o poezie prea uşoară pentru un băieţel aşa de mare … dar … e frumoasă şi orice copil o ştie … hai încearcă să o termini, mai ai doar un vers”, zise vocea. Şi Sasha se concentră: “Şiii…l-am prins cu raţa-n gură”. Poezia fiind spusă, zări o potecă strălucitoare, aşa cum vocea îi promisese. Acum se gândea ce să facă mai departe? Să pornească pe Poteca Adevărului sau să rămână în aşteptarea mamei? “Oricum cred că mama a uitat de mine … trebuie să încerc să ies singur de aici … voi porni la drum”. Şi astea fiind zise, Sasha făcu primul pas spre Marea Aventură.
Arruga tropăia fericită şi cânta împreună cu prietena ei Booky, când văzu ceva roşu trecîdu-i prin faţă ”Booky, ai văzut şi tu?” “Nu … ce să văd? … eu nici nu mai văd atât de bine … sunt bătrână … am fost şi cărticica mamei tale …. Eee … Ce vremuri! Când eram şi eu mai tânără …” Dar Arruga o întrerupe şi o muştruluieşte “Ce ţi-am spus, Booky? ... mai uşor cu atâta vorbărie … off … Ei bine eu mănânc morcovi şi am vederea foarte bună … sigur a trecut ceva prin faţa noastră. Hei! Cine e acolo?” Dar niciun răspuns nu veni.”Eu sunt Arruga. Nu îţi fac rău, arată-te şi vom fi prieteni!”. Atunci doi ochişori strălucitori se arătară şi o voce piţigăiată se auzi:
“Eu sunt Poet Aricel,
Mi-e foame şi-s singurel.
Fetiţa mea m-a părăsit
Si drumul nu l-am mai găsit."“Ce drăguţ eşti … şi talentat! Dar de ce eşti roşu?” întrebă curioasă Booky.
“Pe fetiţa mea,
Ana-o chema
Şi m-a scăpat din greşeală
În sticluţa cu cernelă.”
“Aaaa … şi eu care credeam că te-ai înroşit de ruşine … hehe. Noi suntem Booky şi Arruga şi dacă vrei poţi să te alături nouă şi poate împreună o vom găsi pe Ana. Dar … voi cum aţi ajuns aici?” spuse Booky, care mereu avea ceva de întrebat. Atunci Poet Aricel începu să suspine şi povesti:
”Ne-am trezit de dimineaţă,
Ne-am spălat pe mâini pe faţă
Şi am mers la grădiniţă,
Eu şi cu a mea fetiţă.
Poezii am învăţat,
Cântecele am cântat
Când acasă ne-am întors
Totul era-ntors pe dos.
În loc de căsuţa noastră
Era peştera albastră.
Dup-aceea, cum să zic?
Nu-mi mai amintesc nimic.”
“Ce trist trebuie să fi … dar lasă că te vom ajuta noi să îţi găseşti fetiţa”, spuse Arruga, dînd dovadă de bunătate. Şi zicînd asta, îl luă şi pe drăgălaşul aricel în braţe şi porniră toţi trei la drum.
Pe Poteca Adevărului pe care Sasha pornise cu inima cât un purice, iată că îi apăru în cale un personaj ciudat, cu mustăţi mari şi sprâncenele groase, cocoşat, acoperit cu o manta sărăcăcioasă şi sprijinindu-se într-un toiag. Era Moş Minciună, ce fusese alungat din lume şi rătăcea acum în aflarea adevărului. Acesta i se adresă băiatului cu o voce răguşită: ”Bună să-ţi fie inima, copile. Ce vânt te-aduce pe acest tărâm? Sau ai şi tu ceva de învăţat ca şi mine?”
Sasha însă nu ştiu ce să îi răspundă. Se gândea la ce i-ar folosi această păţanie? Unde a greşit? Ce vrea să spună acest bătrân? Şi atunci zise în şoaptă: ”Cred că am supărat-o pe bunica pentru că nu o ajut la nimic şi sunt neastâmpărat (parcă aşa zice ea) şi nu am vrut să îi ascult poveştile şi să învăţ poezii … dar mie îmi place mai mult să mă uit la desene … poeziile sunt mai mult pentru fetiţe, nu?”. Moş Minciună zâmbi :“Mda … cu ceva timp în urmă, ţi-aş fi răspuns că nu e nevoie să înveţi nimic, dar am urmat calea adevărului şi acum îţi voi spune că şi desenele sunt frumoase, dar poveştile sunt fermecate, şi poeziile minunate şi din ele poţi învăţa să fi cel mai bun în toate … dar, nu asculta un moş bătrân … ascultă-ţi inima! Copiii au cea mai pură inimă şi în ea e o putere atât de mare, încât poate schimba o lume întreagă în bine.” Şi Moş Minciună îşi luă toiagul şi dispăru ca şi cum nici nu ar fi existat vreodată.
Sasha rămase puţin pe gânduri, însă nu înţelese ce vroia să zică acest batrân ciudat. “Moş Minciună?…Hmmm…Eu ştiam că minciuna are picioare scurte, nu mustăţi mari şi toiag.” Şi cu paşi repezi şi urechile ciulite, îşi continuă drumul. Se apropia fără să ştie de fetiţa cea neînfricată şi inimoasă, ce hoinărea pe aceeaşi cărare fermecată.
Cei trei amici cântau de zor când Arruga era cât pe ce să cadă, împiedicîndu-se de un pietroi.”Off ... piatră rea! Tu de unde ai mai apărut, să-mi rup eu piciorul?”, zise fetiţa supărată. Dar Booky cea înţeleaptă repede îi şopti “ŞŞŞ…o să o superi! Cred că este un trovant.” Aricel întreb mirat:
"Ce este un trovant? Sună înfricoşător!”
Trovantul atunci prinse curaj şi începu a grăi “Se spune despre noi că suntem animale pietrificate, şi unii chiar se tem, dar suntem pietre fermecate, cu forme alese şi ştim a vorbi.”
“Da … şi trebuie să îi vorbim frumos, să nu o supărăm, că alfel se răzbună”, glăsui Booky.
“Nu este adevărat! În schimb, v-aş ruga să mă ajutaţi. Trebuie să mă udaţi ca să cresc şi eu şi să evoluez.” Arruga, care era atât de mărinimoasă, se oferi să îl ajute. Strînse palmele în formă de cupă şi din râul ce traversa peştera, luă apă şi stropi Trovantul. Acesta, recunoscător, îi spuse că oricând are nevoie de el, să închidă ochii şi să rostească: “Am în inimă’o comoară şi Trovantul o s-apară”. Fetiţa îi mulţumi şi se avântă din nou în adâncul peşterii.
Şi astfel, cei doi copii se apropiau din ce în ce mai mult unul de altul, fără să ştie că vor fi un exemplu pentru ei şi pentru voi, cei care urmăriţi cuminţi, cu sufletul la gură, această întămplare nemaipomenită.
Sasha simţea că totul începe a fi din ce în ce mai puţin înfricoşător şi mai fascinant şi se trezeşte vorbind :”Păi sigur … dacă am ajuns aici înseamnă că sunt ales să fac ceva … aşa cum Ben Ten a găsit Omnitrixul ca să se poată transforma în super erou şi să facă fapte bune … dar eu? … eu ce trebuie să fac? Şi nu am nici Omnitrixul! Şi nici pe surioara mea, Gwen, şi nici pe bunicul Max …” şi tocmai când începea să se neliniştească, zăreşte pe marginea râului un cristal verde, ce strălucea puternic. Îl ridică şi în timp ce îl analiza atent , observă că în interiorul lui se afla un ochi. Tresări şi când vru să îl arunce, cristalul începu a cuvânta: “Nu te speria, Sasha! Eu sunt Cristalul Gândirii şi dacă m-ai găsit înseamnă că urmează să îţi deschizi mintea … şi eşti pe drumul cel bun.”
Sasha apropie mai mult cristalul şi întrebă :”De unde ştii cum mă cheamă? Şi de ce ai doar un ochi? Ai păţit ceva când erai micuţ?”. Atunci Cristalul Gândirii râse şi grăi “Hehehe … eu ştiu foarte multe. Cât despre ochi, aşa m-am născut, dar asta nu înseamnă că nu văd la fel de bine ca tine. Din contră, acesta este ochiul minţii şi datorită lui eu văd mai departe şi mai mult decât orice fiinţă umană. Şi tu nu trebuie să te gândeşti că nu ai puterile lui Ben Ten … ai mai mult decât atât! Ai bogăţii multe: ai o familie care te iubeşte, eşti un băieţel voinic şi isteţ, care dacă încearcă să fie mai cuminte şi să înveţe mai mult, va ajunge un om maaare, care va putea ajuta toţi oamenii care au nevoie de el. Tot ce trebuie este să îţi doreşti să fii bun şi puternic şi vei găsi un Omnitrix numai al tău, care te va transforma în orice îţi vei dori.”
Sasha dintr-odată deveni mai însufleţit şi, ţinînd Cristalul Gândirii în mână, parcă era alt băiat … un băiat măreţ, un băiat chiar mai tare şi decât Ben Ten. Cu mult mai îndrăzneţ, se decise să îşi continue drumul şi începu să scormonească în mintea lui după un nume care să-l reprezinte mult mai bine, acum că era un erou în devenire. Şi cum se gândea el la tot felul de nume care i s-ar potrivi, auzi în depărtare o voce cristalină, intonînd un frumos cântecel ce îi suna cunoscut “Ce frumos cântă”, spuse surprins Sasha şi începu a se grăbi pentru a o găsi mai repede pe fetiţa cu voce minunată.
Arruga mărise şi ea pasul şi cântînd veselă pentru cei doi prieteni care o însoţeau, ardea de nerăbdare să îşi întâlnească viitorul partener de joacă. Se gândea ce îi va spune, cum se vor înţelege şi ce joc nou şi interesant vor juca în acest loc neştiut de oameni. ”Mă întreb cum îl cheamă? Şi este oare un copil cuminte şi vesel … şi isteţ? Dar ce mai contează … eu voi face tot ce îmi stă în putere să ne înţelegem bine şi să o scoatem la capăt.”
Şi nici nu apucă să termine de vorbit, că în faţa ei apăru un copac atât de înalt că nu îi vedeai vârful, cu trunchiul mare cât căsuţa ei şi cu crengile lungi ce ajungeau până la pământ. Acesta, auzind paşii fetiţei, se întoarse greoi şi prin gura largă începură să se scurgă cuvinte ce apăsau greu aerul:”În sfârşit ai apărut! De când te aştept … şi văd că nu eşti singură, ţi-ai adus şi prieteni. Urmează să vină şi cel de-al doilea ... mereu sunteţi câte doi. Aşa e mai palpitant jocul!”
Fetiţa nu pricepu prea multe, dar ca deobicei nu se sperie şi întrebă:”Dar dumneavoastră cine sunteţi? Eu sunt Arruga, iar ei sunt Booky şi Poet Aricel.”
“Sunt cel mai bătrân dintre copaci … Copacul Vieţii mi se spune şi fiecare creangă este o părticică din lume … din oameni şi animale … din bune şi rele. Te voi ridica pe o creangă şi îl vom aştepta pe băieţel, apoi vom intra în minunata lume a întrebărilor şi răspunsurilor, a cuvintelor şi a cuvântătoarelor.”
Într-o clipită ajunse şi răsfăţatul de Sasha, care tocmai se hotărâse cum îl va chema de acum înainte. Şi fără să îşi dea seama, o creangă mişcătoare îl luă pe sus şi îl aduse faţă în faţă cu fetiţa scumpă, ce deja se obişnuise să stea cocoţată pe Domnul Copac.”Bună! De când te aşteptăm, eu şi Copacul Vieţii!”, şi simţind cum i se foieşte cărticica în braţe, îşi dădu seama că vroia şi ea să fie prezentată şi continuă:”Să facem cunoştinţă!Numele meu este Arruga iar ei sunt amicii mei, Booky şi Poet Aricel. Pe tine cum te cheamă?”
“Dark Prince”, glăsui mândru băiatul. Acesta era numele pe care şi-l alesese şi i se părea cel mai potrivit din moment ce şi mămica lui îl alinta mereu “prinţişorul meu”. Noua amică însă avea o întrebare: De ce “Dark”? Din păcate, eroul nostru nu prea fusese atent la orele de engleză, auzise la televizor cuvântul dar nu ştia ce înseamnă.
“Păi dark înseamnă întunecat şi este un cuvânt rău pentru un copil. Şi nu cred că părinţii tăi ţi-au pus un asemena nume. Deci?”, şi Arruga aştepta ca băiatul să îi răspundă cinstit. Acesta îşi dădu seama că trebuie să îşi schimbe numele de erou şi o rugă pe fetiţă să îl ajute”Da, mă cheamă Sasha … dar dacă vrei, poţi să mă ajuţi să îmi găsesc o …”
“O poreclă? Cu mare plăcere!”,sări bucuroasă copila noastră. “Păi să vedem? Să reprezinte un personaj bun, bănuiesc, care îi ajută pe oameni şi care are şi ceva puteri supranaturale?”
Sasha deja se simţea în largul lui cu această minunată fiinţă care părea că îl înţelege perfect. Şi tocmai când vroia să o aprobe, Booky se băgă în seamă ”Cred că ştiu ce ţi s-ar potrivi! Prinţul Boa!”. Copiii începură să râdă”Hahaha … Boa este un şarpe, nu un prinţ! Mai gândeşte-te, Booky!Hahaha”. Cărticica se roşi şi îşi propuse să găsească o poreclă mai bună.
Între timp Domnul Copac se minuna cât de dulci sunt cei mici şi îi întrerupse pentru a începe jocul” Ei dragii mei, acum că v-aţi cunoscut, e timpul să dăm drumul la joacă! Cine vrea să fie primul?”
“Eu, eu. Dar primul la ce?”, întrebă băiatul, care mereu credea că i se cuvine să fie primul : primul la cadouri, primul la joacă, primul la mâncat dulciurile.
“Hmmm … se pare că avem un răsfăţat. Bun! Păi aşa să fie atunci. Deschide bine urechile : Brâu vărgat şi colorat, Peste mare aruncat, După ploaie el apare, Soarele îi dă culoare.”
Prinţişorul vru să răspundă, dar din nou se pare că cineva i-a mâncat limba. Se încruntă şi încurcat zise:”Păi şi de unde să ştiu eu ce brâu apare pe mare şi cum aţi mai zis?”
“Păi normal … că în desenele pe care le urmăreşti tu la televizor nu se vorbeşte despre frumuseţile lumii!” izbucni Booky.
“Şşşşş … lasă-l să se gândească! Eu sunt sigură că e un băiat isteţ şi va găsi răspunsul, ascuns undeva în căpuşorul lui.”
Sasha simţi că cineva îl sprijină şi prinse curaj ”După ploaie apare pe cer … curcubeul!”
Şi toată lumea se bucură auzind răspunsul bun. Urma Arruga ”Pentru că tu eşti o fetiţă silitoare, am o ghicitoare mai grea puţin : O scânteie mare, Printre nori răsare. Zarea luminează, Ne înfricoşează.” Şi Domnul Copac rămase tăcut, în aşteptarea răspunsului.
Fetiţei noastre, plăcîndu-I de micuţă ghicitoarele, spuse fericită”E fulgerul, cine nu ştie … “
Si Booky se umfla in pene de cat de desteapta era prietena ei “Pai normal ca stie raspunsul, doar ma are pe mine ca profesor....”
Toata lumea incepu sa rada de Booky cea laudaroasa si astepta acum cu sufletul la gura sa auda urmatoarea proba. Copacul Vietii atunci se gandi ca ar merge si o problema usoara si distractiva de …matematica.” Nicuşor împarte prietenilor lui, în mod egal, 9 mere şi 12 nuci. Câţi prieteni are Nicuşor, dacă numărul prietenilor este mai mare decât 1?”
Arruga iubea matematica si prietenii, si asa ca raspunsul ii veni in minte cu viteza luminii “Pai 3 prieteni, asa cum am si eu ... pe Booky, pe Poet Aricel si acum pe Sasha…si la fiecare le dau 3 mere si 4 nuci … “,dar Sasha ramase pe ganduri, incercind sa inteleaga cum noua lui amica rezolvase asa usor o problema atat de grea “Cand ma intorc acasa, trebuie neaparat sa invat mai bine matematica … poate Arruga o sa ma ajute … e atat de isteata!”
Booky avea de facut o propunere “Eu zic sa spuna si printisorul nostru o poveste … mie imi plac tare mult … de altfel, ce e copilaria fara povesti? Vo ice ziceti?”, si toti aprobara, asteptind raspunsul lui Sasha “ Paai … vedeti voi … eu nu le stiu decat pe cele din desene animate.”
Domnul Copac, ca sa il incurajeze, ii propuse sa se gandeasca la peripetia lui din aceasta pestera fermecata, si cand va ajunge acasa, sa incerce sa o povesteasca prietenilor lui … “ Va fi o istorioara numai buna de spus si tineti minte copii, puteti transforma orice mica intamplare intr-o poveste mare!”
